Detartraj, periaj profesional si air flow

Trei proceduri stomatologice ce trebuie realizate macar o data pe an

Igienizarea dentara profesionala este o manopera de profilaxie dentara importanta ce se recomanda sa se efectueze cel putin odata pe an. Aceasta consta in detartraj, periaj profesional si air-flow.

Detartrajul este o procedura stomatologica non-invaziva prin care se indeparteaza depozitele de tartru de pe si dintre dinti, placa bacteriana si coloratiile lasand dintii netezi cu o suprafata curata, neretentiva. Ultrasunetele sunt vibratii mecanice cu frecventa inalta 25000-42000 hz pe care urechea umana nu le percepe. Aceste vibratii mobilizeaza tartrul iar jetul de apa indeparteaza resturile si evita supraincalzirea dintelui pentru a nu afecta structurile interne ale dintelui, pulpa dentara. Traumatismul este minin asupra tesuturilor moi, gingiile sangereaza mai putin iar jetul de apa calmeaza disconfortul produs de ultrasunete.

Tartrul este format din placa bacteriana – pelicula compusa in principal din bacterii. Placa dentara se formeaza pe dinti atunci cand amidonul si zaharurile din alimente interactioneaza cu bacteriile care se afla in gura in mod normal.
Placa dentara care ramane pe dinti mai mult de doua – trei zile se poate intari sub linia gingiei, formandu-se tartrul. Tartrul face ca placa dentara sa fie dificil de inlaturat si actioneaza ca un rezervor pentru bacterii. Mai mult, nu se poate scapa de tartru prin periajul dintilor si folosirea atei dentare – este nevoie de un detartraj cu ultrasunete pentru a-l indeparta.

Ritmul de formare a tartrului depinde de mai multi factori, iar natura alimentelor pe care le consumam este unul dintre cei mai importanti. La fel de important este si modul in care mestecam mancarea. Pozitia dintilor este un alt factor, daca acestia sunt inghesuiti periajul dentar este ingreunat si tartrul se depune mai usor. Partea interna a dintilor frontali este cea mai afectata, periuta patruzand mai greu in aceasta zona, in acest fel favorizandu se aparitia placii bacteriene implicit a tartrului. Tartrul se poate depune si pe suprafetele obturatiilor (plombelor), aparatelor ortodontice sau pe lucrari protetice prezente in cavitatea bucala.

Pentru a indeparta cu succes placa bacteriana stomatologii recomanda 3-4 sesiuni zilnice de igiena orala, precum: periajul dentar, folosirea apei de gura, folosirea atei dentare sau a dusului bucal dar si o igienizare dentara profesionala cel putin odata pe an.

Ce este periajul profesional?

Periajul profesional este o masura preventiva realizata doar in cabinetul dentar de catre medicul stomatolog in clinica stomatologica.

Aceasta masura are scopul de a completa metodele de igiena orala pe care pacientul si le poate aplica singur, acasa. Este dovedit faptul ca placa bacteriana care nu a fost indepartata pe o perioada lunga de timp nu se poate inlatura prin periajul normal, realizat de catre pacient, la domiciliu. In plus, cu ajutorul periajelor profesionale, inafara de indepartarea optima a placii bacteriene, se pot corecta si unele tipuri de discromii exogene (coloratii ale dintilor ce pot sa apara datorita unor alimente: vin rosu, cafea sau fumat).

In functie de corectitudinea si eficienta igienei dentare si a riscului de aparie a carie dentare a pacientului, constatate de catre medicul dentist, acesta va propune un plan de control al igienei orale prin vizite regulate in decursul carora se vor realiza evaluari ale indicelui de placa bacteriana pentru a depista locurile in care nu s-a efectuat o igienizare dentara corecta.

Cum se realizeaza periajul profesional? Acest tip de periaj se realizeaza cu ajutorul unor piese care se monteaza in contraunghiul unitului dentar stomatologic. Aceste piese sunt de fapt periute circulare cu diamentru mic confectionate din filament de plastic dur. Pe ele se aplica o pasta profesionala abraziva, cu diferite arome, care poate contine sau nu fluor in functie de scopul periajului. Medicul aplica periuta pe toate suprafetele dentare in timp ce aceasta produce miscari circulare. Forta de aplicare este moderata iar procedeul este complet nedureros. In general pentru a realiza o igienizare completa, este indicat ca periajul sa fie insotit si de o sedinta de air-flow.

Cand se mai ulilizeaza periajul profesional:

  • inainte de tratamente profilactice precum: fluorizare, sigilarea santurilor si fosetelor ocluzale
  • dupa efectuarea detatrajului profesional lasand dintii netezi; pe un dinte neted placa bacteriana se depune mult mai greu
  • inainte de aplicarea bracketilor aparatelor ortodontice si inaintea tratamentelor de albire dentara

Dispozitivul pentru air-flow este un aparat modern folosit in cabinetul stomatologic care ajuta la o curatare excelenta a suprafetelor dentare, chiar si in zonele cele mai greu accesibile. Este un mecanism special conceput pentru a imbunatati tratamentele profilactice. Datorita modului in care functioneaza, acest dispozitiv nu produce durere, ba chiar uneori o senzatie placuta, benefica nu doar dintilor ci si gingiilor. Nu are efect abraziv asupra dintilor iar rezulatele apar mult mai rapid fata de periile conventionale.

Cum functioneaza acest dispozitiv? Se elibereaza un jet sub presiune printr un orificiu la capatul piesei de mana. Jetul elibrat este un mix de aer, apa si un mix de sodiu cu diferite arome. Aplicat pe suprafetele dentare acest jet indeparteaza eficient placa bacteriana, depunerile si petele de pe dinti. Acest procedeu nu este de natura chimica, riscul de arsuri sau iritatii fiind inexistent. Air flow ul poate patrunde in cele mai mici spatii interdentare, cu o actiune eficienta pe toate suprafetele dentare.

Te invitam la o consultatie de specialitate in clinica stomatologica Life Dental Spa – Magheru One!